Orto, meta şi paradoxa

Marea mea caldă,

Târnava Mică la statu,

„dar degrabă

vărsătoare de” apă nevinovatu’,

ce treci printre „dealuri cu spini”,

vox apa ta,”vox dei”,

patrie a strămoşilor mei.

Ave, îţi spun pentru maluri şi peşti,

concretă pentru că eşti,

cu sălciile tale răpitoare,

de gânduri,

ce-n floare,

dau.

Pe piele te simt

ca o binecuvântare,

vara,

când mângâierea ta

îmi răcoreşte ceara,

pielii mele de piersică,

trecător prin vreme.

Ube apa ta!

Ubi bene!