În spital sunt tacit dueluri.
Fiecare bolnav
îşi încrucişează cu ceilalţi
trecerea în revistă
a propriilor suferinţe.
Cu masca ipocriziei pe faţă
luptă fiecare cu fiecare.
Se barează lovituri cu lamentaţii
şi se atacă subtil cu compătimiri.
Nu sunt lovituri mortale
şi nu curge sânge.
Sunt doar bucurii ascunse
de a nu fi cel mai bolnav din spital.
Doctorii şi asistentele
habar nu au ce se-ntâmplă-n saloane.
Ei cred că bolnavii
au mereu în teaca atenţiei
doar spada grijilor proprii.
